Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

joi, 28 februarie 2013

Mărțișor la bibliotecă

          Mărțișoarele sunt simboluri ale renașterii naturii odată cu venirea primăverii. Șnurul alb-roșu al mărțișorului transmite: albul, puritate și energie iar roșul protejază de rele în credința populară. Obiectele atașate șnurului alb-roșu au fost confecționate azi, din diverse materiale, de elevii clasei a I - a B de la Școala Gimnazială ,,Alice Voinescu,, sub îndrumarea d-nei Brează Bianca, care au venit să le expună la Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu,, Mehedinți.
Celor mici le-a fost prezentată Povestea ghiocelului sub forma unui scurt filmuleț.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Filmul de sâmbătă

          Te-ai gândit vreodată că lumea în care care crește copilul tău nu este cea pe care ți-o doreai? Ai încercat să schimbi ceva sau crezi că un singur om nu are puterea de a schimba prea multe? Pentru că noi bibliotecarii știm că lumea se poate schimba, iar schimbarea începe cu propria persoană, am propus ca film de vizionat, în cadrul proiectului ,,Filmul de sâmbătă dimineața’’, un film care schimbă mentalități și deschide suflete. Am vizionat împreună cu elevii Colegiului Național Pedagogic ,,Ștefan Odobleja’’, filmul ,,Pay it forward’’ .

vineri, 22 februarie 2013

Colaborarea Biblionet - APIA

          Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu,, Mehedinți, în parteneriat cu APIA, prin Programul Național Biblionet au organizat azi o sesiune de instruire a bibliotecarilor mehedințeni cu privire la modul de informare a fermierilor în ceea ce privește completarea cererilor de subvenții.
Colaborarea Biblionet - APIA are scopuri multiple:
  • să ajute fermierii să completeze mai ușor cererile de finanțare;
  • să ofere șansa administrației locale să ajute fermierii;
  • să ajute biblioteca să fie mai utilă comunității.



miercuri, 20 februarie 2013

Biblionet la Dirvari - Judetul Mehedinti

 Ziua de inaugurare a noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, a fost așteptată cu nerăbdare de către membrii comunității din Comuna Dîrvari. Într-un spațiu primitor, echipa Biblionet a Bibliotecii Județene Mehedinți, a prezentat participanților beneficiile Proiectului Biblionet pentru comunitatea locală.

luni, 11 februarie 2013

Biblionet la Pristol - Județul Mehedinți

          Locuitorii Comunei Pristol vor reuși de acum încolo să-și rezolve problemele medicale, să-și caute un loc de muncă, să comunice mai ușor cu rudele din străinătate sau să găsească informații din domeniul legislației și al educației, toate acestea datorită noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public". La această inaugurare au participat consilieri locali, cadre didactice și elevi ai școlii din localitate.

joi, 7 februarie 2013

Biblionet la Căzănești - Județul Mehedinți

          Noul serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public" inaugurat azi în comuna Căzănești permite, comunității, accesul gratuit la noile modalități de comunicare și informare. Locuitorii comunei se pot bucura de acum, de un sediu de bibliotecă modern dotat cu mobilier nou și echipamente IT care asigură accesul la comunicare și informare.
          Dl. Primar Ovidiu Lădaru și consilierii locali au demonstrat că este nevoie de un loc special, unde locuitorii să poată beneficia de îndrumare și găsirea informațiilor necesare folosind resurse tipărite sau electronice. 
 

marți, 5 februarie 2013

Ziua Siguranței pe Internet

          Ziua Sigurantei pe Internet are ca scop promovarea utilizarii intr-un mod mai sigur si responsabil a tehnologiei on-line si a telefoanelor mobile, mai ales de catre copii si adolescenti, precum si constientizarea si educarea acestora asupra pericolelor navigarii nesupravegheate pe Internet.
          Internetul este un loc in care foarte multe persoane se simt in siguranta, tocmai datorita faptului ca nimeni nu stie cu adevarat cine sunt. Totusi, acest lucru nu le poate feri de diverse probleme cum ar fi virusarea computerului si pierderea tuturor fisierelor (fotogrrafii, muzica, texte) sau de intalnirea unor persoane care sa le hartuiasca.
          Copiii si adolescentii sunt printre cei mai mari consumatori de internet si adora chat-ul online sau messengerul. Desi ati fi tentat sa o faceti, nu-i puteti pretinde copilului sa nu intre deloc pe net. Insa, in afara informatiilor interesante si a multitudinii de jocuri captivante pentru copii, internetul este plin si de informatii inadecvate si de pericole, iar copiii pot fi expusi intentiilor rauvoitoare ale unor persoane. Insa parintii pot face foarte multe pentru ca web-ul sa fie un loc sigur pentru copii.
          Biblioteca Județeană Mehedinți în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți reprezentat prin Insp. Tuligă Adrian, Școala Generală nr.10 ,,D-tru Totir", Școala Generală nr.4 ,,Petre Sergescu" au organizat o sesiune informativă asupra pericolelor care pot apărea în lumea virtuală și modul prin care acestea pot fi prevenite.

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...