Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

joi, 7 martie 2013

Ziua Internațională a femeii


,,Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele si in inimile copiilor.”

spune William Makepeace Thackeray.

 Mama, cea mai draga si sfântă ființă din lume, a fost și pe buzele elevilor clasei 0 , de la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, Corlățel, care cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii, când aceștia  au fost prezenți la Biblioteca Județeană Mehedinți, filiala ,,Andrei Stoianovici’’, unde au susținut un program de cântece, poezii și jocuri populare, dedicate mamei. Sub privirile bibliotecarilor, dar în primul rând, sub privirile înduioșate ale mamelor, cei mici au pus o fărâmă din sufletul lor în fiecare poezie, în fiecare cântecel.
   Tot la filiala ,,Andrei Stoianovici‘’ a bibliotecii au sosit și oaspeți de la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII, Nr. 7, din Drobeta Turnu Severin, clasele a VII-a și a VIII-a, care împreună cu mămicile și cadrele didactice au ținut să aducă un omagiu tuturor femeilor, dar în special mămicilor:
Așa au cântat cu toții la unison, vizibil pătrunși de însemnătatea acestui eveniment și de iubirea pentru mămicile lor.

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...