Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

vineri, 30 octombrie 2015

Parada costumelor de Halloween

          Sărbătoarea de Halloween a fost marcată, ca în fiecare an, cu o frumoasă paradă de costume la care au luat parte elevii Liceului I.Șt.Paulian. Costumele au reprezentat diverse personaje din cărțile copilăriei.

Studenții craioveni în vizită la Biblioteca Județeană Mehedinți

          Un grup de studenți ai Universității din Craiova, de la mai multe specializări, însoțiți de cadre didactice au sosit la Sediul Pogany al Bibliotecii Județene Mehedinți. Au primit informații cu privire la istoricul bibliotecii și programele actuale în care aceasta este implicată. Au vizitat toate secțiile, au primit informații referitoare la fondul de carte, la condițiile de împrumut al acestora precum și rolul pe care bibliotecarul actual trebuie să îl joace în comunitatea din care face parte. 

          Au înțeles că biblioteca a devenit o instituție dinamică și deschisă către public, unde serviciile tradiționale sunt completate de noi servicii moderne care vin în întâmpinarea nevoilor actuale ale membrilor comunității. 

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...