Biblioteca Judeteana " I. G. Bibicescu " este o bibliotecă cu profil enciclopedic aflata în slujba comunităţii judeţene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii.
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

vineri, 24 octombrie 2014

O zi la Biblioteca Județeană

          Parteneriatul încheiat între Biblioteca Județeană Mehedinți și Penitenciarul Mehedinți s-a concretizat astăzi într-o primă acțiune în cadrul căreia persoanele prezente cât și bibliotecarii au avut parte de o experiență inedită și emoționantă. Pentru câteva ore cei prezenți au lăsat de-o parte experiențele mai puțin plăcute prin care au trebuit să treacă și împreună cu bibliotecarii s-au conectat la o lume nouă și surprinzătoare a mediului virtual. Întâlnirea a fost una în care cu toții am învățat ceva și am împărtășit din experiența proprie.