Biblioteca Judeteana " I. G. Bibicescu " este o bibliotecă cu profil enciclopedic aflata în slujba comunităţii judeţene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii.
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

vineri, 24 ianuarie 2014

155 de ani de la Mica Unire

          Biblioteca Județeană Mehedinți, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și în colaborare cu școlile partenere, marchează în fiecare an ziua de 24 Ianuarie, momentul istoric al Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
         Este un moment unic, ce evocă un eveniment istoric de o însemnătate deosebită, o adevărată piatră de hotar în constituirea statului unitar român. După 155 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 Ianuarie ne va face să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
          Elevii participanți vor marca evenimentul prin scenete, poezii și momente muzicale inspirate din folclorul românesc.
Grădinița cu Program Prelungit nr.19
Colegiul Național Gh. Țițeica, Liceul de Arte I.Șt.Paulian, Școala Gimnazială nr.15