Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

luni, 9 septembrie 2013

Biblionet la Butoiești - Județul Mehedinți

          În comuna mehedințeană Butoiești am întâlnit oameni primitori și mândrii de faptul că biblioteca locală face parte din Proiectul Național Biblionet. Echipamentele primite sunt de un real folos comunității, care a conștientizat importanța informării și socializării în mediul online. În această atmosferă a fost inaugurat noul serviciu de bibliotecă Calculatoare cu Internet pentru Public.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...