Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

vineri, 30 mai 2014

,,Dacă citești, câștigi!”

          La Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu” Mehedinți, în cadrul Secției de Împrumut Carte pentru Copii s-a desfășurat , în perioada 24 martie- 26 mai 2014, concursul de lectură: ,,Dacă citești, câștigi!”. Acesta s-a adresat copiilor cu vârsta între 11-13 ani, care au avut de citit cel puțin o carte din cele propuse pentru concurs și de completat o fișă de lectură, pe baza căreia s-au ales câștigătorii. Și pentru că ne-am propus să-i premiem pe cei mai buni în jurul datei de 1 Iunie Ziua Internațională a Copilului, iată că a sosit și această zi.  La concurs s-au înscris peste 100 de copii. Unii dintre ei au pășit, cu această ocazie, pentru prima dată în bibliotecă. Tot acum, în urma notelor acordate de elevi pe fișele de lectură, am stabilit cea mai citită carte din concurs: Constantin Chiriță: ,,Cireșarii-Cavalerul florii de cireș”, dar și cea mai captivantă: Mark Twain: ,,Aventurile lui Huckleberry Finn”.
 
          Premierea a avut loc în Sala de lectură ,,I.G.Bibicescu” din Sediul Pogany unde, elevii Colegiului Național Pedagogic ,,Șt.Odobleja”, au susținut un colaj de scenete sub îndrumarea doamnei prof. Adriana Mărculescu. Prezenți la spectacol au fost premianții concursului, dar și elevii Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII ,,Constantin Negreanu”, însoțiți de d-na prof. Gabriela Dumitrache.
 
          Ne dorim ca acest tip de evenimente să se desfășoare în mod constant în biblioteca noastră, iar elevii să descopere o altă față a acestei instituții. De asemenea, ne dorim să stimulăm concurențial lectura.
          Ziua de 1 Iunie a fost marcată în toate secțiile bibliotecii noastre prin proiecții de filme pentru copii, momente artistice susținute de elevi ai școlilor partenere precum și ateliere de pictură.

joi, 29 mai 2014

Biblionet la Vlădaia - Județul Mehedinți

          Calculatoare cu Internet pentru Public la Biblioteca Comunală Vlădaia, prin implementarea Programului Național ,,Biblionet - lumea în biblioteca mea,,.

Biblionet la Corlățel - Județul Mehedinți

,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, la Biblioteca Comunală Corlățel prin implementarea Programului Național ,,Biblionet - lumea în biblioteca mea,,.

vineri, 16 mai 2014

,,Drumul cărții" în localitatea Cujmir

          Biblioteca Județeană Mehedinți, Editura ,,ȘTEF" în parteneriat cu: Societatea cultural-artistică ,,DUNARIS", Grupul media ,,Singur" derulează proiectul ,,Drumul cărții" în Localitatea Cujmir - Mehedinți.
 

 
 

Biblionet la Cujmir - Județul Mehedinți

          Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public" la Biblioteca Comunală Cujmir - Mehedinți.

joi, 15 mai 2014

Biblionet în Comuna Corcova - Mehedinți

          Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, la Biblioteca Comunală Corcova - Mehedinți.

Biblionet în Comuna Husnicioara - Mehedinți

          Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, la Biblioteca Publică Husnicioara - Mehedinți.

marți, 13 mai 2014

Biblionet la Stângăceaua - Mehedinți

Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, în Comuna Stângăceaua, Mehedinți.
 

Biblionet la Breznița Motru - Mehedinți

         Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, la Biblioteca Comunală Breznița Motru, Mehedinți.

luni, 12 mai 2014

Biblionet la Burila Mare - Mehedinți

          Inaugurarea noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public,, la Biblioteca Comunală Burila Mare, Mehedinți.

vineri, 9 mai 2014

,,Drumul cărții" în localitatea Vînju Mare

          Biblioteca Județeană Mehedinți, Editura ,,ȘTEF" în parteneriat cu: Societatea cultural-artistică ,,DUNARIS", Grupul media ,,Singur" derulează proiectul ,,Drumul cărții" în Localitatea Vînju Mare - Mehedinți.
 

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...