Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

luni, 21 decembrie 2015

Inaugurarea Cuibului Democrației din Drobeta-Turnu Severin

          

          Biblioteca Județeană „I.G.Bibicescu” Mehedinți și Fundația Progress au invitat cetățenii, reprezentanții ONG-urilor și ai mediului de afaceri, precum și angajații instituțiilor publice din Drobeta-Turnu Severin să participe în data de 21.12.2015, ora 11:00, la inaugurarea Cuibului Democrației – o agora amenajată în incinta bibliotecii de către voluntarii din proiectul „Al treilea spațiu al cetățeniei active”.
           Inaugurarea Cuibului Democrației din Drobeta-Turnu Severin va fi marcată prin susținerea unei conferințe în spațiului nou-creat precum și de o dezbatere-demo, folosind metoda Cafeneaua Cetățenilor pentru a explora oportunitățile și dificultățile implicării civice în diferite sectoare ale comunității. În final, reprezentanții ONG-urilor partenere vor fi invitați să răspundă întrebării “Cum vedem activitatea Cuibului Democrației în continuare?”

  , ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...