Despre noi

Fotografia mea
Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Conferinței Internaționale a Bibliotecarilor Traineri

        

             În perioada 2-4 aprilie 2014 a avut loc la Sinaia, a IV-a ediție a Conferinței Internaționale a Bibliotecarilor Traineri. Tema conferinței a fost Biblioteca publică: spațiu de învățare pe tot parcursul vieții și au fost prezenți peste 130 de bibliotecari traineri, directori de biblioteci, invitați speciali, reprezentanți ai ANBPR, membri ai programelor similare din țările Global Libraries (Rep. Moldova, Turcia și Polonia) dar și o parte din echipa Fundației IREX, în frunte cu directorul Programului BIBLIONET - Paul Andre Baran.
          O conferință care a adunat idei, oameni, cuvinte și povești frumoase despre serviciul de formare din bibliotecile publice și despre bibliotecarii formatori care schimbă vieți, în fiecare zi.
Felicitări tuturor!!!
 
  

luni, 31 martie 2014

marți, 11 martie 2014

11.03.2014

          Întâlnirea de marți, 11 martie 2014, a cenaclului de la bibliotecă, a adus în atenția participanților săi pe scriitorul francez de origine rusă Andrei Makine -  repere biobibliografice prezentate de Iulia Drinceanu și ultimul roman al acestuia, „O femeie iubită”, prezentat de către criticul literar, prof. Cîlțaru Viorica.
          A lecturat din creațiile proprii Iulia Mitrache, elevă la Școala Gimnazială „Alice Voinescu” și care a fost prezentată de către președintele Societății cultural-artistice „Dunaris”, prof. Dan Salapa, nu numai ca un viitor talent literar ci și ca un eminent elev, de nota 10.
          Compania teatrală „Atmosphere 2011” ne-a încântat cu un fragment din basmul „Floricica purpurie”, iar Vali Mazilu ne-a surprins cu calitatea ei de creator de versuri, de o sensibilitate deosebită. 
Ne-am încheiat seara, așa cum ne-am obișnuit, cu vocea suav cristalină a Valentinei și cu cea plăcută și gravă a lui Severius Iriza.
 

vineri, 7 martie 2014

Cântec pentru mama

          În săptămâna 03 – 07 martie 2014, Biblioteca Județeană ,,I.G.Bibicescu,, Mehedinți a desfășurat o serie de activități dedicate sosirii primăverii, mărțișorului și zilei femeii. 
          Astfel, la Biblioteca Județeană s-au desfășurat ateliere de confecționare de mărțișoare, expoziții de pictură, expoziții de carte și diverse programe artistice dedicate sărbătoririi femeilor de pretutindeni.  Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu elevi și cadre didactice ale instituțiilor de învățământ partenere: Liceul de Arte ,,I.Șt.Paulian”, Liceul Tehnic ,,Domnul Tudor”, Școala Gimnazială cu clasele I – VIII nr.3.
Pe lângă spectacolul oferit, elevii Liceului Tehnic ,,Domnul Tudor” au prezentat și o inedită realizare a Cercului de creație literară ,,Lira lui Orfeu , o broșură cu poezii sub denumirea de Caiet de primăvară.

marți, 25 februarie 2014

Cenaclul neconvențional de la Biblioteca Județeană Mehedinți

          Cenaclul literar artistic de pe lângă Biblioteca jud. „I.G. Bibicescu” Mehedinți  s-a întâlnit la sediul „Pogany”. Au fost alături de noi cititori, bibliotecari… oameni cărora le-a plăcut ce s-a întâmplat acolo. Și știți ce s-a întâmplat acolo?
S-a povestit despre Drăgobete, legendă, obiceiuri și tradiții. A fost o paradă a iei românești, o expoziție cu frumoasele bluze populare, cu mărțișoare și alte accesorii lucrate măiestrit de către Ana Chițulescu și Victoria Seimeanu.

Actorii Companiei  teatrale ,,Atmosphere 2011 au prezentat un fragment din ”Justiția” lui Caragiale, iar poetul și actorul Dan Șalapa ne-a prezentat și lecturat din volumele sale de versuri: „ Antiphonia epicus”, „ Re-copilăria, pe săritelea” și „Legile poeziei”.
          Totul a fost presărat cu momente muzicale de care s-au făcut responsabili: Iulia Drinceanu, Valentina Mazilu, Sever Iriza, Nicu Mîțu și, nu în ultimul rând, toți cei prezenți  în sală care au fredonat împreună cu ei.
A fost frumos, o atmosferă veselă și relaxată.

miercuri, 12 februarie 2014

Moment aniversar Alice Voinescu

Alice Voinescu (1885 – 1961)
          La biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”s-a realizat un moment aniversar dedicat doamnei Alice Voinescu, prima româncă doctor în filozofie, născută la Turnu Severin, la data de 12 februarie 1885. Au participat scriitori, profesori, cititori, iubitori de lectură, literatură și frumos.
A avut loc o prezentare biobibliografică și o incursiune în jurnalul Alicei Voinescu, susținute de scriitorii: Viorica Gligor, Viorica Stăvaru și Dan Buciumeanu.

          Tot atunci a fost prezentată și cartea „ Aventuri subiective”, în care autoarea , Viorica Gligor face o analiză a jurnalului feminin și în care, îi dedică aproape un capitol  doamnei Alice Voinescu. Manifestarea  se încheie, aducând omagiu, prin cântec, uneia dintre cele mai mari doamne a spiritualității românești.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Martha Bibescu (1889-1973) – 125 de ani de la naștere

          Martha Bibescu (1889-1973) – 125 de ani de la naștere. Scriitoare franceză, de origine română, a fost evocată, marți, 28 ianuarie, la ora 18,00, la Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”, din strada Traian nr 85.

          A avut loc un colocviu la care au participat cititori, scriitori, iubitori de literatură. Poeții: Doina Iovănel Spineanu și Alex Drăghici au fost prezenți și … prezentați  prin poeziile lor , în lectura actorilor de la Compania Teatrală „Atmosfere 2011”.


Momentul a fost completat prin acorduri de chitară de către Valentina Mazilu și Sever Iriza.