Locuitorii Comunei Pristol vor reuși de acum încolo să-și rezolve problemele medicale, să-și caute un loc de muncă, să comunice mai ușor cu rudele din străinătate sau să găsească informații din domeniul legislației și al educației, toate acestea datorită noului serviciu de bibliotecă ,,Calculatoare cu Internet pentru Public". La această inaugurare au participat consilieri locali, cadre didactice și elevi ai școlii din localitate.
Ați poposit pe blogul Bibliotecii Județene ” I. G. Bibicescu” Mehedinți, unde veți găsi pagini cu activitățile desfășurate, recomandări de lectură, istoricul bibliotecii noastre, frânturi de gânduri și idei pentru minte, suflet și inimă. Sperăm că toate acestea vă vor fi utile și veți colinda coridoarele pixelilor incărcați cu informații noi, utile. Lectură plăcută!
Despre noi
- Biblioteca Judeteana Mehedinti
- Drobeta-Turnu Severin, Mehedinti, Romania
- Instituție Publică de Cultură, aflată în subordonarea și finanțarea Consiliului Județean Mehedinți
Biblioteca Județeană " I. G. Bibicescu " Mehedinți este o bibliotecă cu profil enciclopedic, aflată în slujba comunităţii mehedințene, permiţând accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi la alte surse proprii de informaţii .
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.
Asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele necesare informării, educaţiei permanente, petrecerii timpului liber şi dezvoltării personale a utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, religioasă ori etnică.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Casa Pogany - istoricul grandios al unei clădiri emblematice Clădirea denumită Casa Pogany a fost construită în perioad...
-
, ,Atlas Germanie Specialis sev Imperium Romano-Germanicum”, autor Iohann Baptista Homann, apărut la Nürenberg, în 1935. Johann Baptist Ho...
-
Ziua Internațională a Copilului este în foarte multe țări o sărbătoare dedicată inocenței și frumuseții copilăriei. Ideea de a avea ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu