Biblioteca
Județeana ,,I.G.Bibicescu” Mehedinți, împreună cu preșcolarii Grădiniței cu
Program Prelungit nr.19, au aniversat azi 29 martie, împlinirea a 138 de ani de
la nașterea poetei Elena Farago.
La eveniment bibliotecarii le-au prezentat
preșcolarilor aspecte din viața și opera poetei, iar cei mici au recitat unele
dintre cele mai cunoscute și îndrăgite poezii pentru copii.
Au fost momente încărcate de emoție, atât
pentru cei mici, cât și pentru adulții prezenți care și-au amintit cu această
ocazie de momentele senine ale copilăriei.
Elena
Farago (n. 29 martie 1878, Bărlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o
poetă română care a compus poezie pentru copii. Creații cunoscute sunt „Cățelușul
șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu